Etimologia cuvintelor este o ştiinţă mai interesantă decât pare. Mai ales partea de schimbare a sensurilor de-a lungul timpului.

Să dau şi eu câteva exemple, din limba română:

lume - sensul iniţial al cuvântului luminator era de felinar, schimbarea sensului fiind probabil analoagă cu expresia tot ce-i sub soare

pământ - numele planetei noastre vine de la latinescul pavimentum, adică podea. Ciudat să numeşti o planetă după podea. :-)

dezmierda - vine din latinescul dis + merda, (probabil că aţi ĭnţeles sensul celui de-al doilea cuvânt) -- iar explicaţia este că mama, după ce schimba scutecul pruncului şi a-l curăţa, ocazie cu care era şi mângâiat, dezmierdat, de unde verbul a 'dezmierda'.

inimă - de la anima ĭnsemnând suflet, iar cuvântul suflet de la suflitus, ĭnsemnând suflare.

mişto - chiar dacă DEX-ul spune că vine din ţigănescul "mišto", o alta posibilitate ar fi să vină de la germanul "mit schtock" ("cu baston", adică ĭnstărit)

Tocmai am primit un alt 'hoax message' alarmant, despre un virus de mail care distruge tot discul c: şi pe deasupra şterge şi biblioteca dinamică. (!) Emailul ar trebui să aibă subiectul "biblia dei monaci" ("biblia călugărilor" ĭn italiană).

ca de obicei, expeditorul era o fată. :)

Eminescu spunea că "e uşor a scrie versuri/când nimic nu ai a spune". OK. Eu nu prea am nimic de spus, aşa că probabil voi ĭnşira curând câteva zeci de pagini ĭn blogul ăsta. :-)